De meditat împreună (3)

Nu mai primesc scrisori de acasă. N-am de la cine. Părinţii s-au mutat între stele. Mama prietenului meu Marian Stiopu, care locuieşte la Deva, se roagă pentru familia mea. De ce? Eu şi familia mea ne-am asumat-o de Mamă! Corespondăm des. Scrisorile-cărţi, pe care le trimite sunt lungi şi pline de căldură maternă. Starea sufletească în care mă aflu când primesc aceste scrisori, o redau mai jos:

Dintr-un sat din munţi, departe
Veste mi-a adus o carte
Brâu de litere stângace
De bătrâne mâini sărace.
Câtă treabă pân-a scris-o
Şi-apoi până mi-a trimis-o!
Scrisă de Mama mea dragă
Litera miroase-a fragă
Scrisă cu dor şi suspun
Litera miroase-a crin.
După ce-am citit, prelung
Dorul ei la piept l-am strâns
Pentru scrisu-i plin de trudă
Şi pecetluit cu plâns.
***

Pe bunicul meu dinspte tată, al cărui şi prenume îl port, nu l-am cunoscut. A fost rănit grav în Munţii Tatra, a ajuns într-un spital din Seghed – Ungaria – unde a şi murit. Familia Tămaş din satul Năneşti jud. Maramureş a pierdut în Războiul al doilea Mondial pe bunicul, opt unchi şi cinci nepoţi. Tuturor le închin aceste versuri:

Am întrebat stejarii dacă-mi cunosc străbunii
Şi mi-ai răspuns cu foşnet sub răsăritul lunii:
- Dar cum să nu-i cunoaştem,
din ei doar creştem noi
Din lut format dintr-înşii şi sânge de eroi.
Şi mi-a răspuns pădurea cu un prelung ecou:
- Le-am fost şi loc de taină şi casă şi cavou…
- Şi noi urcăm dintr-înşii mi-ai spus semeţii tei
Prin floarea ce te ninge, te mângâie chiar ei.
Şi-am întrebat câmpia de mi-a văzut străbunii
Şi mi-a şoptit prin grâne, sub feeria lunii:
- Dar cine, decât ei, sub românescul soare,
Pe fruntea-mi aşezat-au cunună roditoare?
Şi cine, decât ei, m-au apărat în lupte
Trecând prin baionete cu feţele lor supte.
Din vis de vitejie a plămădită glia
Acestei ţări de glorii numită România.
- Eu sunt a lor sudoare şi lacrimile lor,
Mi-a susurat sub lună un cristalin izvor
Şi-n faptul înserării, pe-o tainică portiţă,
Urcă duios spre mine fior de Mioriţă…
***

La fiecare Sfântă Liturghie fac o ectenie specială pentru Eroii Neamului cunoscuţi şi Necunoscuţi. Eroilor necunoscuţi, de fieacare dată le adresez aceste rânduri:

Sub ploaia de plumbi şi obuze
Viteaz între sute şi sute
Urcata-i cu steagul izbânzii
Pe creştetu-naltei redute.
Şi-a fost un izvor de putere
Oştirii, a ta înălţare-
Mirifica ta unduire
A fost oştirii chemare.
Mai ardeai după ploaia de gloanţe
Cu dorinţa izbânzii-simţire
Şi mai arzi şi acum ca o torţă
În a ţării eternă-amintire.
***

Ştergarul de la icoana Precistei din biroul parohial este ţesut de Mama mea, după ce m-a născut pe mine. Are brodat pe el, chipul Mântuitorului Hristos şi al Mamei Sale, Sfânta Fecioară Maria. De câte ori privesc acest ştergar mi se umezesc ochii. Cu acesta, Mama, îmi ştergea lacrimile când eu, cocon mic fiind, făceam rele sau eram bolnav. Şi ţie „ştergar” al aducerilor aminte îţi închin gândurile mele:

Pânza ţesut-o Mama…
Mai păstrează-n firul ei
Albul iernilor cu lună
Şi zăpezi de ghiocei.
Pânza ţesut-o Mama…
Şi tresar din firul ei
Un sărut al ierbii crude,
Visul florilor de tei.
Dar mai stau ascunse-n pânză
Gânduri şi poveşti, o mie,
Veghea mamei şi o filă
Ca de basm: copilărie…