Postări
Această mamă extrem de îndurerată, m-a rugat să stau de vorbă cu copilul ei, căruia numai o minune dumnezeiască i-a salvat viaţa. Convorbirea cu acest tânăr, m-a făcut să scriu cele ce vor urma.
***
Copii sunt un dar de mare preţ pentru orice familie şi pentru orice societate din lumea aceasta: „Fericit omul care îşi va umple casa de copii, căci nu se va ruşina când va grăi cu duşmanii săi în poartă” (PS. 126, 5), spune psalmistul, iar Mântuitorul Însuşi ne îndeamnă să fim precum copiii şi ne asigură că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor (Ev. după Matei 18, 3).***
Lipsa lor de răutate, curăţia şi puritatea lor sunt valorile pentru care Dumnezeu mai ţine lumea. Ei sunt nădejdea şi speranţa noastră de mai bine. Spre copii privim şi ne gândim la viitorul nostru. Din curăţia lor avem toţi de câştigat şi după nevinovăţia lor tânjim toţi. Aş dori ca toţi cei care avem copii să ne punem câteva semne de întrebare referitoare la situaţia lor în societatea de astăzi şi să-i privim din trei puncte de vedere: aşa cum sunt ei, aşa cum îi doreşte societatea să fie şi aşa cum ar putea ei să fie cu adevărat.***
Întotdeauna copiii sunt precum copiii, cuminţia sau neastâmpăraţi, iar părinţii caută să le dea o educaţie după tradiţiile şi preceptele morale ale poporului nostru. În zilele noastre asistăm însă la o dramă de proporţii: părinţii, unii copleşiţi de grija zilei de mâine, alţii plecaţi la muncă în străinătate, încearcă atât cât pot ei să dea o formare adecvată copiilor însă nu îi pot proteja de influenţele negative ale unei societăţi tot mai vulgare şi mai agresive, devenită educatorul prin excelenţă al copiilor noştri.***
Tot mai mult ne plângem de „copilul problemă”, de copilul obraznic, sfidător şi mai nou, depresiv. Ne cutremură valul imens de sinucideri din rândul copiilor şi adolescenţilor, ne mirăm de atâtea violenţe în şcoli, ne revoltă depravarea şi ţinuta tinerilor noştri şi, totuşi, noi ezităm să ne punem întrebările: Cine este responsabil de toate acestea? Ce putem face? Care sunt soluţiile ideale în creşterea şi educarea copiilor noştri?***
Copiii sunt aşa cum sunt ca rezultat a ceea ce societatea doreşte ca ei să fie. Este adevărat, noi nu dorim deloc ca ei să fie aşa cum i-am descris şi totuşi, ceea ce le dorim copiilor noştri îi face, direct sau indirect, să fie ceea ce sunt. Pentru a înţelege aceasta, să observăm că în trecut părinţii îă împărţeau pe copii cel mult în copii buni şi copii răi şi căutau să-i facă pe toţi buni. Astăzi însă, pentru noi, copiii se împart în „copii doriţi” şi „copii nedoriţi”. Altădată, părinţii primeau de la Dumnezeu toţi copiii ca daruri ale Lui; astăzi îi primim doar ca rezultat al alegerii şi planificării noastre.***
Toţi părinţii încearcă să le ofere copiilor o zestre materială şi spirituală, dar ce contează cel mai mult este însăşi „exemplul” vieţii lor. Nu bunurile materiale, ci valorile, nu lumea exterioară, ci lumea interioară, a sufletului, este ceea ce copiii primesc mai important de la părinţi. Prin naştere copiii nu doar ies din pântecele trupesc, ci mai ales intră în lumea sufletească a părinţilor lor. Dacă copiii sun aşa cum sunt, motivul nu se află în bunătăţile ori răutăţile lumii din afară, ci ale lumii dinăuntru a părinţilor lor.***
Orice părinte normal doreşte să ofere ceeea ce are mai bun copiilor săi. Ce avem noi, părinţii, mai bun, care sunt lucrurile „mai bune” pe care ne străduim să le realizăm de obicei şi sperăm să le transmitem copiilor? Libertatea? Dar adesea suntem stăpâniţi de tot felul de patimi! Curajul? Facem de multe ori compromisuri numai să ne meargă bine! Sinceritatea? De câte ori nu suntem ipocriţi ca să ne impunem cu orice preţ în ochii celorlalţi! Curăţia? În câte familii nu există un cult al libertinajului sexual, al pornografiei, al adulterului şi divorţului? Iubirea? Câte duşmănii nu avem în familie şi în afara ei! Educaţia suprioară? În câte şcoli, abandonate în grija unui stat tot mai puţin responsabil pentru soarta acestui popor, nu înfloreşte consumul de tutun, alcool şi chiar droguri? Credinţa? Ne aducem aminte de Dumnezeu doar la necazuri! Dorim pentru copii un viitor mai bun? Dar noi nu le oferim prezentul, nu mai reuşim să le asigurăm prezenţa noastră, apropierea noastră!***
Profesiune, serviciul, afacerile, munca în străinătate sunt indispensabile pentru bunăstare şi confort, dar să nu ignorăm preţul pe care îl plătim pentru acestea prin copiii noştri. Pentru că în familie nu există învăţământ şi educaţie la distanţă, am invitat în casele noastre un nou pedagog: televizorul. Dacă noi adulţii considerăm indispensabilă cultura mass-media intrată cu brutalitate în viaţa noastră, să nu ignorăm faptul că ea ajunge să formeze mintea copiilor şi să le determine comportamentul. Să nu ne mirăm atunci că distracţia devine pentru ei obiectivul principal al vieţii, că alcoolul, euforizantele, drogurile şi multe alte plăceri trupeşti li se par căile pentru dobândirea fericirii. Oricât de greu de refuzat, noi cei maturi trebuie să rezistăm ofertei mass-media şi să înlăturăm acest război nevăzut dus împotriva minţilor copiilor noştri, oferindu-le alternative prin care să le stimulăm lectura, jocul, dialogul, creativitatea, credinţa.***
Răspunsul la întrebarea: „Cine este de vină pentru situaţia copiilor noştri?” nu este imposibil de dat. Atât noi, cu viaţa noastră interioară care lasă de dorit cât şi societatea consumistă în care trăim sunt factori determinanţi în educaţia copiilor noştri.***
Noi vrem numai copii doriţi, dar noi părinţii suntem doriţi, adică părinţii care ar fi de dorit să fim? Cum ar trebui să fim noi pentru ca ei să fie aşa cum ar putea şi ar trebui să fie? Aştept răspunsul dvs. pe adresa redacţiei sau la parohia Vâlcele.
