De meditat împreună (5)

Aşezate din vremi străvechi de către soboare vlădiceşti, formate din oameni ninşi de ani şi cu tălpile bătucite pe cărările şi urcuşul virtuţilor, posturile noastre creştineşti au un adânc rost în cultivarea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a credincioşilor. Orice eveniment mai deosebit din viaţa inşilor şi obştilor este aşteptat şi întâmpinat cu o anumită pregătire, într-o anumită ţinută. După gradul de pregătire se cântăreşte atenţia care se acordă evenimentului în cauză.
***
Timp de pregătire, mijloc de curăţire sau grijire trupească şi sufletească, în vederea întâmpinării cu cuvenita vrednicie a unor cu adevărat mari evenimente creştine, sunt şi posturile. Un astfel de eveniment deosebit pentru viaţa religioasă este şi Adormirea Maicii Domnului. Importanţa acestui eveniment pentru creştini nu poate fi cântărită cu nici un fel de măsură. Căci, Maica Domnului, care trăia în mijlocul oamenilor „adoarme” şi, totodată se înalţă la ceruri. Şade de-a dreapta Tatălui, de unde mijloceşte pentru noi credincioşii.
***
Postul Adormirii Maicii Domnului, ca de altfel toate posturile noastre, un alt lucru cu deosebire vrea să ni-l sublinieze, să nu-l amintească, să ni-l pună în faţă. Totdeauna, dar mai ales cu prilejul posturilor, în viaţa fiecăruia dintre noi trebuie să se vădească mai mult „omul de dinăuntru” – cum spune Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 3, 16), fiinţa noastră spirituală adică, mintea noastră sănătoasă. Totdeauna, dar mai ales în timpul postului, ni se cere în mod special activizarea sau punerea în mişcare a forţelor noastre sufleteşti; în viaţa fiecăruia dintre noi trebuie să fie mai văsit, mai simţit, mai cunoscut acel lucru minunat pe care poporul nostru îl numeşte atăt de frumos „Omenie”. Deşi greu de tradus prin bogăţia lui, putem spune totuşi că acest cuvânt înseamnă cât mai multă „esenţă umană”, cât mai multă viaţă sufletească, cât mai mult bine lucrat, cât mai multă cinste, cât mai mult echilibru, cât mai multă stăpânire de sine, cât mai multă cumpătare în toate: în gânduri, în grai, în comportare, în hrană, în îmbrăcăminte, etc.
***
Sfântul Vasile cel Mare, comentând unul din Psalmi, ne spune, că omul are un „cântar” CONSTRUIT ÎN ADÂNCUL LUI DE Creatorul, cu ajutorul căruia ne este cu putinţă să deosebim care este natura lucrurilor. Nimeni nu va putea spune în ziua judecăţii: n-am cunoscut binele, căci cântarul va vorbi pentru fiecare. Acest „cântar” este sufletul nostru, este conştiinţa noastră morală, a cărei activitate o simţim la fiecare pas.
***
Prin sufletul nostru suntem „chipul şi asemănarea” Ziditorului, prin el „noi toţi răsfrângem ca o oglindă slava lui Dumnezeu” – cum înţelept grăieşte Sfântul Apostol Pavel (II Cor. 3, 18). Prin sufletul, sau mai ales, prin gândirea sa, prin puterea sa creatoare, prin dragostea sa, prin blândeţea şi înţelepciunea sa, omul este cea mai scumpă comoară de pe pământ, cu nimic comparabilă, după cum ne spuneşi Mântuitorul: „ Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Ev. după Marcu 8, 37).
***
De starea noastră sufletească atârnă toate faptele noastre bune sau rele. „Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se naşte patima fără gând”, spune Marcu Ascetul. Sau cum ne arată Mântuitorul când grăieşte că „ din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara cea bună a inimii scoate cele bune, iar omul cel rău din comoara cea rea scoate cele rele” (Ev. după Matei 12, 34-35).
***
Partea spirituală din noi, lăuntricul nostru, sufletul nostru, aşadar, este principiul călăuzitor al fiinţei noastre. De felul cum acest suflet îl cultivăm, îl formăm, depinde orientarea noastră, activitatea şi toate manifestările noastre, în munca pe care o prestăm, în relaţiile cu semenii noştri. Un creştin cu suflet mare, cu un interior bogat, cu o inimă plină şi caldă este totdeauna un om bun, un om de omenie, un om echilibrat, cumpătat, săritor, cinstit în toate ale sale..
***
Din acest motiv Mântuitorul se adresează cărturarilor şi fariseilor făţarnici spunându-le să cureţe „întâi partea cea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea dinafară” (Ev. după Matei 23,26). Cuvintele Lui sunt totdeauna adevărate şi netrecătoare: să curăţăm întâi lăuntricul nostru, fiinţa noastră spirituală, inima noastră, sufletul nostru şi atunci întraga făptură ne va fi curată. Este ceea ce spun şi Sfinţii Părinţi, Sfinţii Apostoli şi experienţa de veacuri a obştei creştine.
***
Umblaţi duhovniceşte, ne învăţă Sfântul Apostol Pavel, şi atunci poftele trupului nu le veţi mai împlini (Galateni 5, 16), conduceţi-vă după voia Domnului şi după legile sufletului, după povăţuirile minţii sănătoase şi atunci nu veţi deveni robi patimilor, pernirilor josnice, spre care adesea trupul nostru este înclinat să ne tragă. Şi toate acestea se pot realiza numai prin Post şi Rugăciune.