Postări
***
„Dragă Mamă, sunt fiul tău, alcătuit din suflet şi trup, persoană vie, adăpostită lângă inima ta. Sunt fiul tău, şi-mi întreţin viaţa cu sângele tău, deci, tu eşti adevărata mea mamă. Glasul meu nu se aude, dar el există şi simt acest lucru cum simt că am gură şi limbă, ochi şi urechi, cap şi trup, mâini şi picioare.***
Cu acest glas vreau să-ţi vorbesc. Mă găsesc într-un moment unic al existenţei mele şi nu pot să nu-ţi strig conştiinţa. Ştii mai bine decât mine că sunt pe punctul de a fi ucis. Vai, ce crudă nefericire, ucis de propria mamă! E prea târziu să vorbesc în cugetul tău? Nu vreau decât un singur lucru: vreau să trăiesc. Sunt fiinţă şi mie dragă viaţa. Te implor scumpă mamă, lasă-mă să exist! Nu-mi lua lumina zilei şi bucuria existenţei! În sânul tău sunt în locul cel mai sigur şi liniştit, de ce nu vrei să mă ocroteşti? Mă aflu în acest rai pământesc, dintr-o rânduială divină, de ce-mi iei dreptul la viaţă?***
Mă îndrept, mai întâi spre inima ta. Îţi cer înţelegere, şi-ţi caut iubirea. Niciodată sensul vieţii nu apare mai limpede şi mai deplin decât acum când mă porţi în pântece. Niciodată făptura ta nu este mai încercată de o mai aleasă măreţie decât acum când mă aflu şi eu în ea. Eşti sfântă prin prezenţa mea, eşti sfântă prin jertfa pe care o faci pentru existenţa şi dezvoltarea mea, eşti sfântă prin devotamentul pe care-l arăţi fiind însărcinată cu mine. Nu renunţa numele sfânt de mamă, care face ca sufletul tău să fie rug de iubire. Nu renunţa la acest titlu care te onorează înaintea tuturor oamenilor cinstiţi şi credincioşi. Nu te pierde şi nu te teme de viaţa mea şi nu fi rece ca un bloc de gheaţă. Dar mai ales, nu păta cu sânge nevinovat ceea ce ai mai de preţ, ceea ce ai mai nobil şi imaculat, în adâncul fiinţei tale.***
Nu pot să nu mă adresez şi conştiinţei tale. Am speranţa că glasul meu va pătrunde în ea ca o rază de lumină. Eşti într-adevăr conştientă de ceea ce te-ai hotărât să săvârşeşti? Vorbeşti dintr-o certitudine sau siguranţă deplină? Oare chiar aşa îţi spune conştiinţa? Eu ştiu mai bine decât tine, te ascunzi în dosul conştiinţei altora, adică a celor care şi-au pierdut de fapt limpezimea conştiinţei, îndemnându-te împotriva mea!***
Unii dintre aceşti potrivnici ai mei îţi şoptesc, sau chiar strigă spunându-ţi că eu nu aş fi om, că nu aş avea o viaţă proprie, deci pot fi avortat. Nu, mamă, nu categoric. Nu te lăsa îşelată. Eu sunt o parte din tine în pântecele tău, sunt viaţă şi sunt persoană, am suflet şu am trup, sunt făptură vie şi sunt izvor de existenţă de sine stătătoare. Nu ai aflat că astăzi se fac însămânţări artificiale? Desigur, aceştia sunt independenţi de părinţii din care provin.***
Alţi potrivnici mai spun că eu aş fi un simplu embrion, fără suflet viu şi nemuritor, care poate fi suprimat oricând. În numele acestei presupuneri, mă poţi omorî pe mine, dar atunci poţi omorî pe oricine. Dacă nu există suflet, nu există nici crimă. Ai vrea să fii omorâtă şi tu, poate în locul meu, pe baza faptului că omul nu ar avea suflet? Mamă, omul are suflet. Eu nu vreau să mori niciodată! Tot aşa potrivnicii mei îţi mai spun că nu aş fi om decât după ce m-ai naşte şi aş fi conştient de mine însumi. Aşa, ai avea negreşit dreptul să mă arunci.***
Dacă vei fi cu băgare de seamă, luând aminte la tine, vei constata că propria ta conştiinţă te opreşte a săvârşi crima avortului. Ea nu-ţi îngăduie să te atingi de sufletul meu, pentru că el nu este un obiect în proprietatea ta, nu este un lucru de vânzare. Dimpotrivă, eu sunt în primul rând proprietatea lui Dumnezeu şi din partea Lui am dreptul absolut de a mă naşte. Şi pentru mine Dumnezeu a rostit cuvintele acestea: „Înainte de a fi ieşit din pântecele mamei tale, te-am sfinţit” (Ieremia 1, 5).***
Dragă mamă, în încheiere, îţi mai spun doar atât: când glasul meu de acum va înceta pentru că m-ai omorât, va apărea un alt glas! El îţi va aduce aminte necontenit de „crima” săvârşită, care te va apăsa ca o vină de neiertat!”
