Postări
***
Iubitorul de oameni Dumnezeu voieşte ca oamenii să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească. Diavolul, urătorul şi ucigaşul de oameni, vrea ca oamenii să se piardă în felurite chipuri. Aceasta o lucrează el prin bărbaţi, dar mai ales prin femeile uşoare.***
Dumnezeu o întreabă din ver ca şi pe Cain: „Ce-ai făcut? Unde e rodul pântecelui tău?”. Acestui odios păcat al avorturilor îi sunt părtaşe toate acele persoane care au contribuit şi contribuie la facerea avorturilor; cu învăţătura, cu ştiinţa, cu meşteşugul, cu buruieni, cu doctorii ucigătoarea ori cu uciderea şi extragerea pruncilor din pântece pentru a nu avea copii, spre a zburda încoace şi încolo pe la petreceri etc. Cei ce contribuie la avorturi, dimpreună cu mama denaturată, sunt părtaşii acestui păcat şi sunt asemenea oamenilor sălbatici, ucigători şi mâncători de oameni.***
Mamele care îşi ucid copiii sunt asemenea fiorosului împărat Irod, care a ucis 14.000 de prunci cu scopul blestemat de a ucide pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ucigaşii pruncilor prin avorturi de nu se vor pocăi, vor fi pedepsiţi de Dumnezeu aspru ca şi pe Irod, căruia i-au putrezit măruntaiele şi l-au mâncat viermii de viu.***
O legendă veche povesteşte despre chinul veşnic al lui Irod, aşa: „În ziua când se pomeneşte cei 14.000 de copii ucişi de Irod, ies din mormintele mici din Betleem spirite albe, se trezesc din somnul de aproape 2.000 de ani, acei prunci nevinovaţi. Ţinându-se de mânuţe călătoresc în şiruri lungi spre Ierusalim, ca să-l scoale pe Irod din liniştea mormântului său. Sub paşii uşori se ridică lespedea de pe vechiul mormânt regesc, iar cel ce doarme acolo sare afară plin de spaimă, dar auzind cântece şoptite, care îi aduc aminte de fapta sa, pică iarăşi cu faţa la pământ. Ei însă cântă însă neîncetat despre moartea lor atât de timpurie şi despre osânda lui Irod cea veşnică. El se ridică atunci de la pământ şi fuge. Ceata cea albă însă îl urmează. El nu află nicăieri refugiu şi ajutor. Din tot locul iese izgonit. Până şi tâlharii din păduri, spre care s-a strecurat, îl alungă. Şi când se refugiază în cimitirul spânzuraţilor aceştia ridică funiile ameninţător în contra lui. Irod fuge tot mai departe, urmărit de aproape de cetele albe de prunci, până ajunge într-o ţară de la miazănoapte, într-un sat părăsit, şi se opreşte înaintea unei cae mici şi aproape năruită. Aici îşi ridică braţul şi rânijnd arată spre casă şi le spune pruncilor: „Priviţi la femeia aceasta care locuieşte aici. Peste patul ei este atârnată Icoana Maicii Domnului şi Crucea, dar cu toatea acestea, dânsa e tot atât de rea ca şi mine”. Atunci pruncii se opresc plini de frică. Uşa casei se deschide şi afară păşeşte un nou sufleţel alb, sufletul unui nou născut tocmai atunci ucis de mama sa, şi se pune în rândul celorlalţi prunci”. Aceasta e legenda (Pr. G. Negură, D. Ort. A. 8, nr. 31-32).***
Femeia care a făcut un avort sau mai multe, să alerge cât mai curând posibil la un preot duhovnic să se spovedească cu sinceritate şi căinţă. Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de la Sfânta Împărtăşanie pentru o vreme, până îşi face canonul de pocăinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Păcatele tale sunt scrise în cartea vieţii, iar lacrimile tale sunt burete ce le şterge”.***
Legea pedepsei cu moartea s-a abrogat şi s-a dat libertate avortului. Atunci se naşte întrebarea: cel ce nu suportă omorârea unui criminal dovedit, a unui ucigaş hidos, căruia i se oferă atâtea mijloace pentru apărarea sa, cum oare suportă moartea unei făpturi nevinovate şi fără apărare a cărei singură „vină” este că există - după porunca lui Dumnezeu („Creşteţi şi înmulţiţi-vă” – Facere 1, 28)???***
Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se ierte păcatele voastree” (Faptele Apostolilor 3, 19).
