Postări
***
Plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andrea Memmo, a fost de faţă, în dimineaţa lui 15 august 1714, la scena execuţiei lui Constantin Brâncoveanu Vodă şi a membrilor familiei sale, ucişi din porunca sultanului Ahmed al III-lea. În scrisoarea sa către dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său raportează astfel: „Excelenţă, Duminică, 15 august, de dimineaţă s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care-i era vister.***
Încă de dimineaţă sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la seraiul zis „Foişorul lui Jalikiosc”, pe canalul Mării Negre, în faţa căruia era o mică piaţă unde l-au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul întâi i-a mustrat făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.***
Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, au fost întrebaţi de vor să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise înspăimântat de această insultă: „-Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem încă şi sufletele! Staţi tari şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea trupului. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru acestea şi nu vă mişcaţi, nici nu vă clătinaţi din credinţa cea pravoslavnică, pentru viţa şi lumea aceasta”.***
Ahmed, auzind aceste cuvinte, se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu ucidrea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul feciorului cel mai tânăr al domnului, Mateiaş, de numai 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând aâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se ruga de sultan să-l ierte. Însă părintele său, Domnitorul Brâncoveanu, al cărui cap căzu la urmă, dojenindu-l pe fiul său îi zise: Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-şi lepede credinţa, mai bine să mori în legea creştinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ”.***
Copilaşul asculta şi, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: Vreau să mor creştin, loveşte!”. La urmă îl uciseră şi pe Brâncoveanu. Excelenţă, îmi tremură pana când vă scriu cele ce am văzut. Toţi cei de faţă au plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului, părând a-l îmbrăţişa.***
Gâdele, stropit de sângele creştinesc, face un salut sultanului Ahmed şi se retrage. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Austriei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-mă cu ochi înlăcrimaţi – mărturiseşte la sfârşit Andrea Memmo – îmi spuse că regretă acum ceea ce a săvârşit”.***
M-am întrebat şi mă întreb de multe ori de ce această dată - 16 august - nu este trecută în calendar cu literă roşie, ştiut fiind că sfinţii trecuţi cu literă neagră nu sunt consideraţi atât de importanţi. N-aş crede că nu ne dă voie cineva – mă gândesc la mai marii ortodoxiei – să ne trecem Martirii şi Sfinţii Neamului Românesc cu literă roşie. În „panteonul” meu sufletesc ei se află la cea mai mare cinste. Lor le dedic următoarele: Voievozii noştri nu muriră!/ Dorm în secularii arbori/ cu ochii mereu deschişi/ veghind moşia strămoşească,/ gata la tragerea clopotelor/ şi din morminte să pornească!
