Postări
căci ele ne-au deşteptat duhul naţional. În cele ce vor urma, doresc să vorbesc de „Na ţionalim”,
cel mai firesc şi mai nobil sentiment al unei naţiuni.
***
„Naţionalismul” este sentimentul cel mai firesc, cel mai nobil şi deopotrivă datoria fundamentală a unui nativ care se revindecă de la o naţiune. El porneşte de la expresia biologică a acestei revindecări şi urcă până la sacrificiul suprem pentru apărarea naţiunii.***
În primul rând „Naţionalismul” impune nativului o contribuie proprie, după putere şi capacitate, la consolidarea, sporirea şi înnobilarea reali zărilor şi valorilor naţion ale, crearea unor valori şi aducerea lor în benefica şi fericita competiţie cu valorile celorlalte naţiuni. Mircea Eliade spunea că: „Naţionalismul nu e numai marea iubire pentru morţii şi pământul nostru, ci este mai ales setea de eternitate a României” şi de aceea îi consideră pe creatorii de valori, pe creatorii de geniu prin excelenţă, ca fiind cei mai mari naţionalişti.***
În al treilea rând „Naţionalismul” presupune apărarea naţiunii proprii şi a Statului ei naţional în faţa oricărei agresiuni - apărarea în orice mod, pe orice cale, mergând centru aceasta până la sacrificiul suprem.***
În al patrulea rând, în sfârşit „Naţionalismul”, sentimentul şi datorie ale unui nativ crescut în cultul muncii, cinstei şi demnităţii, al preţuirii, afirmării şi apărării propriilor valori, este imcompatibil cu orice sentiment negativ faţă de alte naţiuni şi de valorile lor, faţă de orice nativcare aparţine unei alte naţiuni. Preţiund, promivând şi apărând pe ale sale, pentru un naţionalist
este natural şi obligatoriu să recunoască şi „celuilalt”, în mod absolut, acelaşi drept de a nutri sentimente şi de a avea datorii similare faţă de ale lui. Iar pe acest temei să poată angaja şi raporturi benefice.
***
Numai „bolnavii de avere şi de putere ai tuturor timpurilor şi prin excelenţă adepţii dominaţiei planetare” au nutrit şi au promovat sentimente negative faţă de alte naţiuni, au învrăjbit naţiunile între ele pentru a le domina. Aşa s-au născut, treptat, imperiile în istorie. Iar de circa 200 de ani au intrat puternic în scena indivizii cei mai bolnavi de avere şi de putere, care nutresc în cel mai înalt grad himera dominaţiei planetare, convinşi, în nebunia lor, că îşi vor împlini obiectivul.***
Într-un stat naţional - şi în secolul XX, omenirea intrat în Era Naţiunilor şi a statelor Naţionale - Naţionalismul nu i se refuză unei minorităţi etnice. Ei i se recunoaşte dreptul şi datoria de a-l promova şi de a-l păstra, dar şi de a face din el nu un element de discordie şi disoluţie ci o punte prieteniei cu naţiunea matcă. Aceasta presupune loialitate desăvârşită faţă de Patria în care istoria a aşezat respectiva minoritate, loialitate faţă de naţiunea alcătuitoare de Stat şi faţă de alte eventuale minorităţi etnice. Această loialitate reprezintă substanţa patriotis mului unei minorităţi, substanţa „Românismului” ei, în cazul nostru.
