De meditat împreună (31)

Mesajul Crăciunului este mesajul Luminii într-o lume întunecată. Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii S-a născut în Betleemul Iudeii, veste luminoasă, care are puterea de a străpunge cel mai adânc întuneric.
***
Profetul Isaia prezintă o mărturie minunată a acestei lumini care pătriunde peste tot. Profeţiile au fost făcute cu aproximativ 700 de ani înainte ca Domnul Iisus să Se nască şi să le împlinească cu exactitate în timpul vieţii Sale pe pământ (Isaia 9,1,2,6). Profeţia s-a împlinit şi Lumina a venit. Iată ce scrie evanghelistul Matei în cap. 4,13-16: „...Poporul care stătea în întuneric a văzut lumina mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumina le-a răsărit”.
***
Îngerii au transmis păstorilor un mesaj minunat: „Astăzi, în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Ev. după Luca 2,11). Mesia, Mântuitorul pe care-L aşteptau de atâta vreme, Se născuse în aceea noapte, iar ei aveau privilegiul să meargă să i se închine.
***
De Crăciun, nu a venit cineva neînsemnat, ci însuşi Mântuitorul, Salvatorul, Ocrotitorul nostru. Însă, este deosebit de important ca mesajul de sărbători să nu fie doar vestit şi ascultat, ci să fie crezut din toată inima şi experimentat în trăirea noastră de zi cu zi.
***
Ne bucurăm în zilele de sărbători ascultând mesajul de Crăciun, dar lăsăm lumina să intre în sufletele noastre? Cântăm „O noapte preasfinţită”, dar în inimile noastre domneşte liniştea şi pacea? Ne bucurăm zilele acetsea doar de luminile şi decoraţiunile care împodobesc fiecare casă, sau Însuşi Mântuitorul, Lumina lumii, ne umple inima de pace? Ferice de cel care poate răspunde afirmativ, cu o inimă plină de bucurie cerească, la această întrebare decisivă!
***
Profentul Isaia în cap 9,1-6, ne prezintă „mesajul” adus de îngeri pentru evrei la Naşterea lui Iisus: „... Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac” Acest „mesaj” profetic de Crăciun a fost anunţat de profetul Isaia pentru Zabulon şi Neftali, două seminţii ale Izrael.
***
În toată bucuria pe care o aduce cu sine această sărbătoare de Crăciun, să nu uităm că Mântuitorul a venit pentru poporul Său, izrael: „Din sămânţa lui David, a ridicat lui Izrael un Mântuitor, care este Iisus” (Predica Sfântului Apostol Pavel în sinagoga din Antiohia. Faptele Aposltolilor 13,23). Chiar dacaă poporul evreu se încăpăţânează să-L recunoască pe Iisus ca Mesia, Cel care trebuie să vină, totuşi, Pruncul Iisus S-a născut în primul rând pentru „poporul ales” al lui Dumnezeu, Izrael.
***
Mesajul de Crăciun a fost rostit pentru poporul evreu în primul rând, dar nu a durat mult până când şi primii oameni dintre neamuri L-au putut vedea pe Mântuitor. Este vorba, evident despre înţelepţii sau Magii din răsărit. Ei sunt o imagine minunată a adevărului că Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ pentru Mântuirea tuturor oamenilor. Iată ce găsim în Sfânta Scriptură despre magi: „Când au vazut ei Steaua, n-au mai putut de bucurie” (Ev. după Matei 2,10).
***
Aceste cuvinte descriu extraordinara bucurie pe care milioane şi milioane de oameni ar experimenta-o dacă, la fel ca magii odinioară, L-ar căuta pe Copilul din ieslea Betleemului, pentru a I se închina. Cât de profund înţelege poporul creştin această închinare: „Iată vin să-mi plec genunchi/ Înaintea ieslei Tale, / Copilaş din altă lume/ Obosit de frig şi cale/ Îmi plec inima şi faţa/ Copilaş din zarea-albastră/ Şi mănchin cu umilinţă,/ Călător prin lumea noastră/ Nu am smirnă, ca şi magii,/ Nici tămâie, şi nici aur.../ Lacrimile pocăinţei/ Îmi sunt singurul tezeaur./ Ţi le-aduc acum-nainte/ Cu sfială şi ruşine,/ Copilaş venit din ceruri/ Să porţi crucea pentru mine!”.