Postări
***
La moartea domnitorului fanariot al Munteniei, Alexandru Şuţu )19 ianuarie 1821), de comun acord cu Alexandru Ipsilati, Tudor Vladimirescu pleacă în Oltenia şi aici îi ridică pe panduri, soldaţii care luptaseră sub ordinele sale în 1806-1812. Lor li se adaugă ţăranii şi micii boieri. Scopul mişcării iniţiale era acela de a obţine independenţa Principatelor. În prima fază, mişcarea lui Tudor, urma să fie coordonată de Eteria, care urmărea fiecare, eliberarea propriului popor. Ţarul Alexandru promisese ajutor eteriei, dar ulterior se răzgândeşte.***
De numele lui Tudor Vladimirescu se leagă renaşterea armatei noastre moderne, căci a fost comandantul primei unităţi militare moderne, iar în 1821 a creat practic o armată naţională. Primul steag românesc cu tricolor este acela al Adunării Norodului de la 1821, sub conducera lui Tudor Vladimirescu. În scrisoarea lui Tudor către boieri 4/16 aprilie 1821 este scris: eu nu caut ceva pentru mine, ci ţara îşi caută dreptăţile cele robite de fanarioţi”.***
Ajuns la Bucureşti, la 29 martie 1821, Tudor îşi dă seama că mişcarea trebuie să capete numai un caracter românesc, prin care să urmărească schimbarea regimului fanariot şi obţinerea unor libertăţi economice şi politice din partea sultanului. Deşi punctul de plecare al revoluţiei a fost oltenia, ea s-a întins cu repeziciune şi în Muntenia, unde Bucureştiul, capitala ţării, a devenit centrul ei firesc şi a avut totodată un puternic răcunet în Moldova şi Transilvania. În oastea lui Tudor au intrat chiar de la început numeroşi voluntari transilvăneni. Pentru românii transilvăneni, Tudor Vladimirescu era un al doilea Horea. Manifestaţii de solidaritate cu revoluţia de la 1821 s-au produs şi în Moldova, Iaşi, Paşcani, Roman etc.***
Prin participarea la revoluţie a maselor de ţărani transilvăneni şi moldoveni şi a dascălului Gheorghe Lazăr, revoluţia de la 1821 a fost o revoluţie a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor.***
Timp de două luni, Tudor Vladimirescu a condus de fapt Ţara românească, luând o serie de măsuri privind organizarea armatei de panduri, precum şi satisfacerea unor interese ale negustorilor şi meseriaşilor. El era preocupat de schimbarea unor stări de lucruri, de instituirea unor reforme, la loc de frunte stând instituirea domniilor pământene.***
În timpul cât a stat la Bucureşti a fost de multe ori la mănăstirea Samurcăşeşti, la distanţă de 13 km de capitală, pe drumul de la Cotroceni la Bolintini, pe malul pârâului Ciorogârla. Mănăstirea a fist înfiinţată la 1808 de către vornicul Cosntantin Samurcaş, fost caimacan al Craiovei. De atunci această mănăstire românească, unică în felul ei se numeşte „Mănăstirea Samurcăşeşti”.***
La mănăstirea Samurcăşeşti se refugia Tudor Vladimirescu, când venea la vornicul Constantin samrcaş, „care avea mare putere în sufletul lui Tudor , fiind fost în slujba d-sale şi om al casei de aproape” (A. Oţetea: Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în Ţările Româneşti, 1941, pag.103 şi 404).***
În cerdacul mănăstiri Samurcăşeşti, Tudor Vladimirescu a primit vizita Prea Sfinţitului Ilarion al Argeşului, venit să convingă pe căpitanul de panduri, să nu fie prea aspru cu boierii români, pentru că ei sunt oameni buni.***
Mitropolitul ţării, Episcopul de Buzău şi Argeş şi 58 de boieri români de diferite grade dau lui Tudor o „carte de adeverire” prin care declară că „pornirea lui Tudor nu este rea şi vătămătoare, nici în partea fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare”.***
Caracteristic pentru noua orientare e faptul că în „jurământul” său Tudor arată că pricina a relelor de care a suferit poporul a fost „oblăduirea domnilor care au stăpânit până acum” şi dacă vom avea „un domn pământean” – toate se vor schimba în bine. Două zile după schimbul de acte între Tudor şi boieri, soseşte Ipsilanti la Colentina, venind din Moldova şi cere bucureştenilor două milioane de lei pentru întreţinerea armatei sale.***
Nu avem nici o mărturie despre ce s-a discutat, dar Tudor nu era dispus să verse sângele românilor pentru Grecia, nu voia ca printr-o măsură nesocotită şi pripită să întreprindă ceva în detrimentul poporului român.
