Postări
bogăţiile harului: „Celor smeriţi, Dumnezeu le dă har” (I Petru 5,5).
***
Mântuitorul însuşi ne-a dat pildă de smerenie născându-se în iesle, smerindu-se pe cruce, smerindu-se sub forma pâinii şi a vinului în Sfânta Euharistie. Mântuitorul se dă pildă de smerenie când ne spune: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la mine. Că sunt blând şi smerit cu inima” (Ev. după Matei 11,29). Şi altădată tot Mântuitorul ne spune: Orice se înalţă pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa” (Ev. după Luca 14,11).***
Las să urmeze în continuare câteva gânduri, adunate cu oacazia sărbătorilor de iarnă, cu privire la însemnătatea smereniei în viaţa de apostolat a păstorilor de suflete.***
„Preotul” să trăiască obişnuindu-se în a-şi aduce aminte mereu de greşelile lui şi de gândul nimicniciei sale înaintea lui Dumnezeu. Să nu se lase sedus de gândul bunelor calităţi trupeşti şi sufleteşti. Să nu simtă plăcere în stima şi afecţiunea altora. Să-şi descopere greşelile când trebuie şi cum trebuie. Să nu caute a-şi acoperi greşelile, ci să le recunoască şi să le aprobe.***
Să-i placă să trăiască neobservat în mediul în care lucrează, să-i placă a îndeplini lucruri mai puţin însemnate sau desconsiderate de alţii. Să nu se lase a fi servit ci, să se servească singur, în orice ocazie şi să servească şi pe alţii. Să considere că stima lumii e de cele mai multe ori nedreaptă şi primejdioasă. Să fie discret în vorbă şi în comportament. Să nu îndeplinească nimic pentru a atrage privirile sau laudele oamenilor ci să lucreze cu gândul curat de a-şi îndeplini datoria.***
În conversaţii să nu spună nimic cu intenţia de a fi lăudat sau stimat, să evite orice ţinută prin care să-şi de-a importanţă, să nu vorbească cu plăcere despre el, despre ai lui, despre părerile luisau despre preocupările lui. Să evite orice aparenţă de superioritate. Să privească pe semeni ca şi când i-ar fi superiori şi să-i trateze ca atare cu toată consideraţia.
***
În viaţa pastorală e foarte important ca preotul să nu se întristeze pentru vredniciile sau realizările altora, nici să se bucure de o eventuală neregulă a semenilor. Să nu asculte cu plăcere criticile aduse altora nici să nu participe niciodată la aceste critici, mai ales daca sunt nedrepte.***
În faţa unei vorbe neplăcute sau a unui reproş să nu caute scuze şi să nu încerece a arunca vina pe alţii. Dacă trebuie să dea explicaţii cu privire la purtarea lui să o facă în limitele adevărului şi ale bunei-cuviinţe. Să nu simtă sentimente de răceală sau să manifeste o atitudine lipsită de respect faţă de aceia care îl preţuiesc mai puţin. Prin aceasta se aseamănă cu Hristos care a fost dispreţuit şi desconsiderat.***
Să suporte cu răbdare tot ce este neplăcut sau dureros, având în vedere că Mântuitorului i s-a zis de către tâlharul din dreapta: „Şi noi pe drept suferim, căci noi primim cele cuvenite după faptelenoastre” (Ev. după Luca 23,42).
***
Ca să se cunoască bine, păstorul trebuie să vadă care dintre darurile pe care le are îi aparţin lui Dumnzeu şi care îi aparţin lui, chiar preot fiind. Când admiră un tablou desigur că admiraţia lui se îndreaptă către artistul care a lucrat acel tablou. Tot aşa trebuie să privească el icoana in imii sale şi să admire pe autorul care a înzestrat această inimă a lui cu atâtea acte de milostivire şi de har.***
Dacă cineva îl învinuieşte că e trufaş, necinstit, nedrept, lacom, făţarnic, viclean, mincinos, înşelător, să nu se supere şi nici să nu se întristeze, căci el poartă – ca toţi oamenii acestei lumi -germenii acestor vicii!
