De meditat împreună (33)

Mase mari de oameni au căutat şi caută în continuare, uneori disperaţi, o altă lume decât cea în care le-a fost dat să trăiască prin normele convieţuirii umane. Sunt luate, aceste mase, de câte un val, ca bancurile de peşti pătrunse de amok-ul reproducerii, al supravieţuirii.

***

Mişcările religioase, canonoce şi sectare, arată că viaţa nu e bună, că trebuie căutată alta, cu alte reguli, altfel călăuzită şi legiferată, într-un dincolo incert, dar dat de la început mai bun decât prezentul. Cete imense de muritori se întâlnesc în procesiuni, vin la ceremonii, colindă aşezăminte, doritori de ameţeala tonică a speranţei, de iluzia unui patronaj cât mai preferenţial, care le întunecă deseori mintea, făcându-i să-i urască, uneori până la moarte, pe
cei de altă credinţă, adică de altă iluzie.

***

Aceste „mişcări religioase” nu cercetează în profunzime „mesajul” dat de Mântuitorul Iisus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” sau „Eu sunt uşa, de va intra cineva prin Mine, se v-a mântui; şi va intra şi va iesi şi păşune va afla. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Am şi alte oi, care nu sunt din staululu acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor. ” (Ev. după Ioan cap. 10).

***

Vor o lume mai bună, dar numai pentru unii. Vor un principiu care să le permită să escaladeze existenţa, dar în detrimentul celorlalţi. Milioane de oameni au „sfinţii” lor şi „păgânii” lor ireductabili. O altă masă imensă e aceea a alcoolicilor, care doresc şi ei o lume mai comodă, unde cuvântul lor să fie ascultat, dorinţele luate în seamă şi toate obstacolele convenţionale împotriva expansiunii fără limită, să cadă abolite, pentru totdeauna.

***

Alcoolicii îşi fac curaj în faţa existenţei, de cele mai multe ori tiranizate, inechitabile, dar şi în faţa amneziei, sfielii, partenerului arţăgos sau a iubirii care nu cedează. Ei întreprind virtual lucruri măreţe şi binenţeles, fac praf pe cei ce se opun. De asemenea, ei îmbrăţişează pe oamenii prefereaţi până la limita la care, de expansiune, pot să şi ucidă. Vor altfel, asta e esenţial.

***

Drogaţii sunt tot pe acolo, dar pe o treaptă superioară, mult mai riscantă. Ei refuză complet lumea actuală, târâţi spre un soi de paradis mirobolant, care-i împuterniceşte şi-i desfată pentru o vreme. Revenirea lor la viaţa comună e atroce, aproape insuportabilă. Cu numărul lor, care creşte mereu, creşte şi protestul împotriva vieţii de azi, a muncii, producţiei, administraţiei etc.

***

Sar peste intoxicaţia cu computer şi despre căutarea obstinantă a virtualului, e unei lumi derivate şi posibile, sau făcută din mecanisme şi simboluri, sau informatizate în exces până la a-şi pierde cheagul, lume artificioasă, trădând într-un fel pe cea reală din care derivă, şi ajung la uriaşele mase care se alimentează până la desfrâu cu muzică moderna, creşind, cu bani mulţi, delirul, isteria, de la nişte gurişti şi instrumentişti înverşunaţi, orocum cabotini la modul satanic, scoşi din minţi, transmiţând nişte spasme înfricoşătoare, unele la limita de menţei şi obţinând efecte asemănătoare drogului, beţiei, farvorii, de la o turmă încinsă, ce aşteaptă o altă incitaţie decât cea a lumii curente, ajunsă probabiul împovărătoare, sau măcar plictisitoare.

***

E o tentaţie spre un alt tip de existenţă, neconvenţională, nepotolită, drăcească, o partuză exhibitivă refuzându-se bunului simţ, băgată într-o priză de alteritate până la urmă nimicitoare, ca toate excesele. Cotizanţi sunt zeci de milioane.