De meditat împreună (43)

Nicolae Iorga, despre înţelesul adânc al cuvântului „Ţară”: „De la început ţara e un lucru mare şi sfânt, legat de un grup de oameni care-şi trec moştenirea aceasta, menită să fie iubită din toată inima, amestecată în toate gândurile, apărată cu toate puterile şi stropită cu sudorile tuturor muncilor şi cu sângele tuturor jertfelor. Câtă deosebire între greoaiele cuvinte materialiste de „terre, terra, tierra”, ale fraţilor noştri şi această spiritualitate, idealizata, încălzita ţară a noastră. Lumea e, la noi, împărţită în ţări, înţelesul primar al cuvântului dispărând, cum am spus, cu totul şi fiind înlocuit prin „pământ”. Aceste ţări nu se numesc după înfaţişarea lor sau după amintirile istorice, ci după neamul care se află pe ele”.

***

Ţara, în sine, înseamnă libertatea Neamului: Ţara Românilor e Ţara Românească. Oriunde nu e atinsă de barbarii cuceritori, ea păstrează acest nume. În zadar s-a obiectat ca titlu de „Domni a toată Ţara Românească”, purtat de primii şefi de Stat ai noştri, cei din Argeş, nu face decât să reproducă alte titluri pentru alte State, din Balcani. E o asemănare, un semn al timpului, nu e însă un împrumut. Aceasta o dovedeşte înţelesul cuvântului de Ţară fără altă definiţie.

***

Pentru românul de peste munte, care-şi zice român – pe când galo-românul şi-a zis franc şi italianul de nord „lombard” după stăpâni, şi aceasta înseamnă că n-a ieşit din dreptul său moştenit ca să intre în dreptul învingătorului -, a veni dincolo de munţi, e a merge în „Ţară”. Aceasta nu din cauza titlului oficial, pe care nu-l ceteşte şi nu l-a învăţat la şcoală, ci pentru că aşa e scris în sufletul său însuşi.

***

Odată „ţara” era împărţită doar după ape (Ţara Oltului cu olteni, Ţara Bârsei cu bârsani), tot ce nu se supusese încă, la nord de Carpaţi, subt sabia regelui de năvălire a ungurilor. Când năvălirile acestora, care au atins şi brâul munţilor, oprindu-se prin puterea naturii ocrotitoare, acolo „ţara” a fost de la această linie în jos. Tot „ţară” e ţinutul până în Dunăre pentru ciobanul mocan.

***

Astfel, „ţară” înseamnă, fără niciun alt adaos, pământ românesc liber, toată întinderea lui şi cu tot sacrul drept care se cuprinde în el. O „ţară” îngustată prin violenţa străinului, care, astăzi, de la sine s-a refăcut în vechile hotare prin acea elasticitate de spirit care e unul din marile elemente ale vitalităţii unui popor. Şi de aceea a „muri pentru ţară” a fost şi este cea mai înaltă datorie pentru genraţiile care, apărând-o, au închis ochii înainte de vreme.